Alternativă pentru vacanţă: închisorile-hotel!

20 mai 2009
Suedia
648 vizite   1 comentarii
Spune-ti parerea

La un moment dat au adăpostit criminali, violatori sau hoţi, numai că, între timp, destinaţia lor s-a schimbat: vechile puşcării au fost transformate în hoteluri de cea mai bună calitate.



Langholmens Vandrarhem STF/HI, Stockholm, Suedia

Peste 100 de ani cei mai feroce criminali ai Suediei au fost ţinuţi departe de societate în celulele acestei închisori. Ultimul puşcăriaş a părăsit insula-închisoare în 1975, iar în 1989 clădirea a fost transformată în hotel.



Jailhouse Accommodation, Christchurch, Noua Zeelandă

O vacanţă la antipozi poate fi petrecută în această clădire fascinantă. Până să fie transformată într-un hotel de primă mână, aici au fost închişi cei mai abominabili criminali din toată Noua Zeelandă. Hotelul păstrează o anume doză de mister pentru că au fost păstrate carcerele, cuştile şi ferestrele cu zăbrele.



Hostel Celica, Ljubljana, Slovenia

Din veche puşcărie nu a mai rămas aproape nimic: zăbrelele de la geamuri au modele care să încânte privirea iar în holul fostei închisori se află o galerie de artă. Atracţia hotelului este o fost celulă care a fost amenejată în cel mai confortabil mod cu putinţă.



Hi-Ottawa Jail Hostel, Ottawa, Canada

Acesta este singurul hostel aflat într-o fost puÅŸcărie de pe tot continentul nord-american. Principala atracÅ£ie a hotelului este faptul că decorul a fost păstrat cât mai realist cu putinţă. Pentru curioÅŸi, un etaj al închisorii a fost amenejat astfel încât să arate cum se trăia în puÅŸcăria care a funcÅ£ionat mai bine de 100 de ani. 



-1 (7 voturi)  Voteaza si tu:      

Comentarii 1 comentarii

tursorena
tursorena Duminica, 1 mai 2011 citeaza

Si Hotelul Adakule 5* din Kusadasi e tot o fosta inchisoare

1 comentarii

Spune-ti parerea




De la doar patru chartere saptamanale spre Grecia in 2008, agentia de turism Christian Tour a ajuns la 24 de zboruri pentru anul acesta. In 2012 estimam o crestere cu circa 50% a pachetelor vandute si ne asteptam sa trimitem in Grecia mai mult de 60.000 de romani (cat am avut anul trecut), pe fondul cresterii numarului de zboruri charter.

— Cristian Pandel, manager Christian Tour —


In ce perioada vei merge in vacanta de vara de anul acesta?


La inceputul sezonului (Mai - Iunie)
In plin sezon estival (Iulie - August)
La sfarsitul sezonului (Septembrie)
Nu plec in vacanta vara aceasta



In Budapesta poti folosi aparatul de detectare a radarelor

In Budapesta poti folosi aparatul de detectare a radarelor

Miercuri, 19 octombrie 2011

IspiteÅŸte cu muzica lui Franz Liszt ÅŸi peisajele romantice de la Dunăre sau cu mâncarea puternic infuzată cu paprica. Cu dealurile Buda la vest de Dunărea cea romantică ÅŸi…»

Patinaj, hering si marijuana in Amsterdam

Patinaj, hering si marijuana in Amsterdam

Marti, 18 octombrie 2011

Canalele desprinse din poveÅŸti, cafenelele de pe străduÅ£ele lătularnice, PiaÅ£a de Flori ÅŸi Muzeul Van Gogh fac parte din farmecul oraÅŸului. Prietenos, deschis ÅŸi relaxat, te aÅŸteaptă oaspeÅ£ii la o…»

Copenhaga, capitala nonconformista

Copenhaga, capitala nonconformista

Marti, 18 octombrie 2011

O inconfundabilă bucurie de a trăi inundă capitala Danemarcei care te cucereÅŸte cu atmosfera din cafenele ÅŸi cu sculpturile de la Muzeul Ny Carlsberg Glyptotek. Copiii ÅŸi adulÅ£ii de toate…»

Roma - Nu lasa cumparaturile pe seara!

Roma - Nu lasa cumparaturile pe seara!

Luni, 17 octombrie 2011

Roma este un loc pentru cei care caută inspiraÅ£ie. Pentru persoanele senzuale, care sărbătoresc concertul de culori, lumini, sunete ÅŸi mirosuri. Vei găsi un loc perfect pentru cei mici, mereu…»

In Atena, vizitează muzeele din statiile de metrou!

In Atena, vizitează muzeele din statiile de metrou!

Luni, 17 octombrie 2011

Incitant ÅŸi călduros, Atena este un oraÅŸ care atinge simÅ£urile ÅŸi trezeÅŸte spiritul. Parte a Patrimoniului UNESCO este o îmbinare reuÅŸită de cultură, istorie ÅŸi viaţă de noapte trepidantă. Jocurille…»

In Barcelona o calatorie este valabila o ora si 15 minute

In Barcelona o calatorie este valabila o ora si 15 minute

Vineri, 14 octombrie 2011

Cosmopolit ÅŸi plin de viaţă, cu arhitectura minunată ÅŸi o mulÅ£ime de pieÅ£e încântătoare, oraÅŸul este poarta de acces spre Costa Brava ÅŸi staÅ£iunile sale însorite. Află ponturile de călătorie…»

Vrei ceva nou de Revelion? Alege o excursie in Macao!

Vrei ceva nou de Revelion? Alege o excursie in Macao!

Vineri, 14 octombrie 2011

Până în anul 1999 a fost colonia de peste mări a Portugaliei. Cea mai dens populată Å£ară din lume, este cunoscută pentru jocurile de noroc care aduc venituri mai mari…»

In Singapore nu ai voie sa folosesti guma de mestecat

In Singapore nu ai voie sa folosesti guma de mestecat

Joi, 13 octombrie 2011

Singapore este cunoscut ca oraÅŸul "amenzilor", din cauza legislaÅ£iei sale stricte. Iată un rezumat al normelor comune ÅŸi cele mai relevante reglementări pe care trebuie să le ai în vedere…»


0.0572