Faliraki, Ibiza Greciei
Sătucul de pescari de odinioară s-a transformat într-un resort din care ziua se aud strigăte de veselie din apă, iar noaptea poţi atinge recordul, petreci în 10-15 baruri sau pe vase de croazieră.
La 3 kilometri depărtare se află idilicul golf Vagies, care a fost făcut cadou interpretului lui “Alexis Zorba”, Anthony Quinn, după succesul sau cu filmul despre Grecia.
Apele de cristal ale Mării Egee, câmpiile fertile şi siturile bine conservate fac parte din farmecul excursiilor în Faliraki (satul din partea de nord est a Insulei Rhodos). Bogată în comori naturale, aşezarea este o dovadă fermecătoare a istoriei şi a culturii insulei. Amestecul distinct de influenţe turceşti, orientale şi europene este evident în designul şi arhitectura satului.
Faliraki este asemănător unui mare parc de distracţii mare care îţi face pe plac atât ziua, cât şi noaptea - dimineaţa îşi etalează pe plajă umbrele sale cu dungi, iar mai pe seară străzile răsună de muzică. Portul de ambarcaţiuni Sf Apostoli este un centru de activitate în special dimineaţa, când vasele de pescuit sosesc cu prada de peste noapte, vasele de croazieră se pregătesc de plecare, iar localnicii şi turiştii se adună la cafeaua de la micul dejun.
În staţiune vei găsi sporturi de apă, cafenele, cluburi de noapte, restaurante, bungee-jumping, locuri pentru cumpărături. La Water Park-ul Faliraki, care este, în prezent, cel mai mare din întreaga Europă, te poţi bucura de tobogane cu apă, un râu leneş, rafting, un tobogan gigant (aproximativ 140 m lungime), diapozitive kamikaze, piscină imensă cu valuri, gimnastică subacvatică, cafenele. O parte a parcului este conceput special pentru copii. 35 salvamari pe deplin instruiţi şi certificaţi garantează siguranţa.
Viaţa de noapte
Este uimitoare şi ai de unde alege pe Strada Barurilor, cu locuri de distracţie unul lângă altul. Cluburile se închid la 1 dimineaţa, iar cele mai populare sunt Bedrock, George’s Bar, Breeze, PJ’s, Q-club şi Liquid. Petrecerile din Faliraki se continuă pe navele de croazieră sau în bărcuţe, iar toată noaptea asculţi ultimele hit-uri ale verii. Cel mai bun bar este Ziggy, unde poţi savura Fishbowl, un cocktail uriaş care îţi trezeşte simţurile. Pentru karaoke ai la dispoziţie Garden Bar sau Bedrok, George’s Bar este favoritul fanilor fotbalului care doresc să petreacă, dar să fie la curent cu evoluţia echipei preferate, a cărei evoluţie o urmăresc pe ecrane uriaşe. Q Club este cel mai popular din oraş, are o sală pentru muzică dance, una pentru muzică R & B, iar cea de-a treia este pentru socializare.
Bere locală
La orice tavernă cere Mythos! Există şi diferite tipuri de bere locală produse de Heineken. Cele trei branduri principale sunt Heineken, Amstel şi Mythos.
Papa bun
Restaurantele şi tavernele din Faliraki au specialităţi greceşti, indiene, chinezeşti, mexicane, italiene. Există mai mult de 60 de restaurante pe drumul care face legătura cu plajă. Dar nimic nu se compară cu delicatesele locale, pâinea greacească, friptura de carne de porc şi souvlaki (bucăţi de carne de miel tocata, pregătită grătar, tapetată cu tzatziki şi servită cu pită. După aşa bunătăţi merge de minune ouzo (ţuica locală).
De Silvia Nedelcu
Comentarii 0 comentarii
De la doar patru chartere saptamanale spre Grecia in 2008, agentia de turism Christian Tour a ajuns la 24 de zboruri pentru anul acesta. In 2012 estimam o crestere cu circa 50% a pachetelor vandute si ne asteptam sa trimitem in Grecia mai mult de 60.000 de romani (cat am avut anul trecut), pe fondul cresterii numarului de zboruri charter.
— Cristian Pandel, manager Christian Tour —Localizare geografică
alege o destinatieIn ce perioada vei merge in vacanta de vara de anul acesta?
In Budapesta poti folosi aparatul de detectare a radarelor
Miercuri, 19 octombrie 2011Ispiteşte cu muzica lui Franz Liszt şi peisajele romantice de la Dunăre sau cu mâncarea puternic infuzată cu paprica. Cu dealurile Buda la vest de Dunărea cea romantică şi…»
Patinaj, hering si marijuana in Amsterdam
Marti, 18 octombrie 2011Canalele desprinse din poveşti, cafenelele de pe străduţele lătularnice, Piaţa de Flori şi Muzeul Van Gogh fac parte din farmecul oraşului. Prietenos, deschis şi relaxat, te aşteaptă oaspeţii la o…»
Copenhaga, capitala nonconformista
Marti, 18 octombrie 2011O inconfundabilă bucurie de a trăi inundă capitala Danemarcei care te cucereşte cu atmosfera din cafenele şi cu sculpturile de la Muzeul Ny Carlsberg Glyptotek. Copiii şi adulţii de toate…»
Roma - Nu lasa cumparaturile pe seara!
Luni, 17 octombrie 2011Roma este un loc pentru cei care caută inspiraţie. Pentru persoanele senzuale, care sărbătoresc concertul de culori, lumini, sunete şi mirosuri. Vei găsi un loc perfect pentru cei mici, mereu…»
In Atena, vizitează muzeele din statiile de metrou!
Luni, 17 octombrie 2011Incitant şi călduros, Atena este un oraş care atinge simţurile şi trezeşte spiritul. Parte a Patrimoniului UNESCO este o îmbinare reuşită de cultură, istorie şi viaţă de noapte trepidantă. Jocurille…»
In Barcelona o calatorie este valabila o ora si 15 minute
Vineri, 14 octombrie 2011Cosmopolit şi plin de viaţă, cu arhitectura minunată şi o mulţime de pieţe încântătoare, oraşul este poarta de acces spre Costa Brava şi staţiunile sale însorite. Află ponturile de călătorie…»
Vrei ceva nou de Revelion? Alege o excursie in Macao!
Vineri, 14 octombrie 2011Până în anul 1999 a fost colonia de peste mări a Portugaliei. Cea mai dens populată ţară din lume, este cunoscută pentru jocurile de noroc care aduc venituri mai mari…»
In Singapore nu ai voie sa folosesti guma de mestecat
Joi, 13 octombrie 2011Singapore este cunoscut ca oraşul "amenzilor", din cauza legislaţiei sale stricte. Iată un rezumat al normelor comune şi cele mai relevante reglementări pe care trebuie să le ai în vedere…»
