Pe Strada Mărţişor din Bucureşti se păstrează casa cu poveşti şi poezie a lui Arghezi. Rezervă cel puţin două ore pentru: a sta în camera de reverie a poetului, a te plimba pe lângă biblioteca impresionantă şi admiră jucăriile şi desenele copiilor!

În 1948, în timpul Naţionalizării, Arghezi a fost considerat chiabur, iar tipografia i-a fost confiscată. Astfel, a început o perioadă foarte dificilă pentru familie. Poetul însuşi fusese interzis în presă ca urmare a unui articol scris împotriva sa şi putea să facă doar traduceri. Familia mai câştiga puţini bani vânzând fructe la poarta Mărţişorului. A-i călca pragul însemna în acea perioadă un act de subversiune, puţini erau cei care îl mai vizitau. Această situaţie a durat 6 ani, după care scriitorul a fost reabilitat şi a putut să publice din nou. În 1965, primeşte premiul Herder pentru literatură. Acesta poate fi văzut astăzi în Camera medaliilor de la etajul casei Mărţişor.

Casa are 18 camere, dar numai nivelul superior este deschis publicului, căci, după dorinţa testamentară a lui Arghezi, atât timp cât copiii săi vor trăi, parterul va fi ocupat de aceştia şi doar etajul va fi deschis ca muzeu. Aici se află camera de reverie, unde se retrăgea scriitorul pentru a scrie, camera cu medalii, unde se află toate medaliile şi distincţiile pe care le-a primit, o sufragerie, dormitorul, precum şi camera copiilor.

În afară de biblioteca impresionantă în care la loc de cinste e pusă opera lui Eminescu, impresionează tablourile ce împodobesc pereţii, precum şi micile obiecte ale familiei, între care şi o icoană de 150 de ani. Tot aici se află şi tablouri de Francisc Şirato, Dărăscu, precum şi un portret al lui Arghezi făcut de pictorul Vlădescu. În afară de acest portret, vizitatorii pot vedea şi un autoportret făcut de Arghezi, care era la rândul său un desenator priceput. De la el a moştenit talentul şi Mitzura, ale cărei desene pot fi văzute în casă, lângă camera copiilor.

Există câteva piese rare în muzeu. Un radio din anii 1930 şi un casetofon antic, cu microfon, pe care Arghezi l-a luat pentru a-şi înregistra gândurile şi nu se ştie dacă l-a folosit, precum şi jucăriile copiilor. Câteva scrisori adresate de admiratori. O pereche de ochelari de motociclist - căci Arghezi a condus motocicleta, iar, mai târziu, şi un Chevrolet.

Încerc să mi-l imaginez pe mustăciosul Arghezi ieşind noaptea la plimbare cu motocicleta. De fapt, mă îndoiesc că ar fi făcut-o, căci la ce i-ar fi trebuit să strice liniştea? Pentru că zicea: „În cartierul Mărţişor, numit aşa din bătrâni şi aşezat pe marginea cea mai înaltă a Bucureştilor, peste drum de închisoarea Văcăreşti, care a fost mănăstire, o fântână distribuie cu ciutura oamenilor obosiţi şi vitelor însetate, apa ei proaspătă şi adâncă. E puţul celor 3 olteni, adormiţi întru Domnul, grădinari şi precupeţi din marea luncă. În tăişul ei zboară pe o aripă uliul şi pluteşte barza, peste o împărăţie de sălcii, plute şi grădini, în care cântă cucul, mierla şi, noaptea, la lună şi luceafăr, balta vastă, strecurată între câmpiile de cimbru.“ Departe este idilicul cartierului bucureştean de atunci. Poate doar o parte din el se păstrează încă în această casă cu poveşti şi poezie a lui Arghezi.

De Lucian Reniţă

Acest articol îl puteţi citi şi în revista Vacanţe la ţară (http://www.vacantelatara.ro).